Importanţa şi nevoia de sculptură
Aurel Cucu, sculptor

Înainte de orice, Liviu Bumbu este interesat de materialitatea elementelor cu care lucrează, fie ele bronz, piatră, lemn sau culoare, precum şi de finalitatea creaţiei sale artistice, care nu trebuie să aibă doar o valoare estetică, simbolică, ci şi socială, dedicată publicului larg sau celui pasionat de arta contemporană.

Lucrările sale, în general ordonări spaţiale complexe, denotă o sensibilitate de fin modelator, „furnizor de vitale volumetrii care îmbină măiestrit voluptatea cu eleganţa şi misterul“ (I. Mureşan).

Extrem de atent la detalii, Liviu Bumbu transpune mişcarea, energia, meditaţia, rezonanţa, în bronz sau în piatră, acestea căpătând noi conotaţii simbolice şi metaforice prin mânuirea iscusită a daltei. Şi lemnul prinde viaţă în mâinile sale, fiindu-i poate cel mai apropiat prin căldura şi moliciunea pe care o degajă. „Între somn, vis şi visare”, desenul, schiţa sau chiar şi un simplu gând sunt transformate în creaţii de artă abstracte, figurative sau doar sugerând figurativul.

Provenind din lumea religiei ortodoxe (un prooroc sau un heruvim), facând trimitere la floră sau la faună, simboluri ale lumii imediate sau ale celei celeste, lucrările lui Liviu Bumbu „conţin în esenţa lor o voinţă de exprimare cât mai personală, precum şi plăcerea „lucrului cu materia“ şi dorinţa de a o supune şi, nu în ultimul rând, investigarea unor dimensiuni menite să alunge monotonia repetitivă“ (M. Vaida).

Temele bizantinismului abstract se regăsesc în sculptură, tot astfel cum înţelesurile sculpturale îi dau artistului viziunea monumentală în realizarea picturii bisericeşti.

Artist complex şi complet, Liviu Bumbu se mişcă cu delicateţe, dar şi cu singuranţă, în spaţiul acestui tărâm dintre somn şi visare, profan şi religios, ochiul său oprindu-se atent asupra detaliilor lumii înconjurătoare, iar mâna, prin imboldul creator al minţii artistului, dând formă şi simţire creaţiilor artistice devenite punţi între sacru şi profan.